"Cind o sa am ceva de comunicat, o sa comunic public", a declarat ieri Ion Iliescu, iesind, dupa citeva ore de meditatii, din biroul sau din str. Atena nr. 11. Iliescu nu-si va mai lansa azi mesajul catre PSD. Nici intilnirea de mediere intre el si Geoana, programata de Adrian Nastase, nu a avut loc, deoarece presedintele PSD a avut la Londra o sedinta cu liderii partidelor socialiste din Europa.
Se pare ca Adrian Nastase l-a convins pe Iliescu, intr-o discutie telefonica, sa astepte si sa nu se lanseze in atacuri la adresa PSD, pina nu incearca o rezolvare "prin dialog" cu Geoana. "Cred ca o comunicare mai buna, un dialog la nivelul conducerii partidului ne-ar ajuta pe toti", a explicat Nastase. Iliescu a acceptat dialogul.
"Banuiesc ca s-a creat aceasta stare de agitatie dupa declaratii pe care le-au facut unii lideri ai PSD lunea trecuta, dupa Biroul Permanent, inclusiv cu aprecieri la adresa mea, si probabil ca oamenii asteptau niste replici. Si eu m-am incapatinat sa nu dau replici la asa ceva si voi cauta sa am alte cai de comunicare directa cu liderii PSD", a precizat Iliescu. Intr-adevar, supararea sa a pornit de la faptul ca "a ajuns sa fie discutat in Birou" si de la faptul ca tot mai multi lideri PSD s-au exprimat contra sa.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Iliescu a depus scrisoarea a treia la sertar.