"Tot continuam sa consideram ca abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de tradare a interesului national al Romaniei. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere", a spus Basescu la B1.

"Vedeti, noi inca nu ne asezam corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toti si pentru istorie, Antonescu ramane responsabil de Holocaust impotriva evreilor si a tiganilor, ducerea lor in Transnistria, nu stiu ce. Nimeni nu spune ca statul roman avea un sef de stat atunci. Asta (maresalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dam averi, iar pe altii ii consideram criminali de razboi - seful de stat si prim-ministru. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare il iertam, de toate pacatele?", a comentat Basescu.

Intrebat daca nu i s-a reprosat in intalnirile cu Regele Mihai apropierea fata de printul Paul, presedintele a spus ca relatia cu acesta a fost pentru a proba faptul ca nu are probleme in ceea ce priveste Casa Regala. "Eu am facut un gest sa probez ca nu am nimic cu Casa Regala, pentru ca Paul e parte a Casei Regale", a spus presedintele.

  • Basescu, aspru criticat
Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX ca afirmatiile presedintelui Traian Basescu despre Regele Mihai reprezinta un fals istoric si o lipsa de eleganta la adresa unui fost sef de stat.

"Exista doua perspective din care trebuie sa privim aceste declaratii, una este din punct de vedere istoric. In acest sens, declaratia presedintelui reprezinta un fals istoric. Pe de alta parte, din punct de vedere cetatenesc, este o declaratie lipsita de eleganta la adresa unui fost sef de stat, al unui predecesor, daca vreti" , a declarat Cioroianu, fost ministru de Externe si istoric.

El a spus ca este absolut convins ca dorinta cetatenilor este aceea ca liderii sa se respecte intre ei, adaugand ca si din aceasta perspectiva afirmatiile sefului statului au fost nepotrivite.