Sediul Guvernului se afla in proces de consolidare si renovare, iar constructorii au decopertat mai multe parti din acoperisul cladirii, care nu a fost inca renovat si izolat, potrivit MEDIAFAX.

"Constructorii au decopertat o parte din acoperis, iar apa de ploaie s-a infiltrat si a patruns chiar in birouri ocupate de functionari", au aratat sursele citate.

"Functionarii guvernamentali trebuie sa acopere adesea computerele cu foi de celofan, pentru a nu fi afectate de ploile torentiale", au mai aratat sursele citate.

Palatul Victoria, o cladire incadrata in Clasa I de risc seismic, este supusa de doi ani unor lucrari de consolidare si reamenajare inca nefinalizate.