Deputatul PSD Adrian Severin considera "cel putin deplasat" ca unii euroobservatori PNL-PD, pe care i-a calificat drept "fraieri, fanfaroni si filfizoni", sa faca saptamanal declaratii de presa in care sa povesteasca ce au mai facut social-democratii, difuzand si informatii eronate.
"Mi se pare cel putin deplasat ca o parte dintre euroobservatorii romani, in special reprezentanti ai PNL si PD, care in mod evident formeaza o armata de fraieri, fanfaroni si filfizoni care bantuie coridoarele Parlamentului European, sa se grabeasca in fiecare saptamana aici, spre a anunta ce fac social-democratii sau ce face grupul socialist", a afirmat Severin, seful delegatiei euroobservatorilor PSD, fara a indica vreun nume.
Severin a apreciat, totodata, ca atitudinea acestor reprezentanti ai Aliantei denota "ignoranta" in problemele europene. Potrivit deputatului PSD, acestia mai au multe de invatat, fiind la primul lor contact cu structurile PE, el declarandu-se dispus sa-i ajute in aceasta privinta.
Severin a criticat declaratiile facute zilele trecute de unii euroobservatori ai Aliantei privind un asa-zis amendament al unui parlamentar socialist la proiectul de buget european, sustinand ca informatia oferita este falsa.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Severin: Euroobservatorii PNL-PD, 'fraieri, fanfaroni si filfizoni'.