Potrivit unui comunicat de presa al lui Mircea Geoana, scrisoarea presedintelui Senatului vine dupa ce trei dintre liderii celor mai importante grupuri parlamentare din Parlamentul European au adresat o scrisoare presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei si liderilor grupurilor parlamentare, atragand atentia asupra faptului ca adoptarea Strategiei Nationale de Aparare in forma sa initiala ar contraveni tratatelor si conventiilor ce stau la fundamentul Uniunii Europene, transmite MEDIAFAX.

"Doresc sa va atrag atentia in mod deosebit asupra paragrafului in care semnatarii sustin ca mentionarea presei in cadrul capitolului Vulnerabilitati «reprezinta nu doar un act nedemocratic, ci si o incalcare a art.11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, a art.10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si a art. 6 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene»", se arata in documentul mentionat.

De asemenea, presedintele Senatului sustine ca este datoria liderilor politici sa intreprinda toate actiunile necesare pentru a impiedica pierderea credibilitatii Romaniei in fata partenerilor sai europeni.

Conform comunicatului, Mircea Geoana mai atrage atentia aupra faptului ca, in acest moment, toate semnalele internationale si interne converg inspre respingerea mentiunii referitoare la mass-media in cadrul Strategiei Nationale de Aparare. "Acest lucru reiese si din dezbaterile ce au avut loc in cadrul Comisiilor de aparare ale Parlamentului, unde opinia majoritara a fost ca prevederile legate de presa ar trebui eliminate din document", mentioneaza sursa citata.

"Chiar daca majoritatea din arcul guvernamental ar reusi sa se impuna in Parlament si ar adopta Strategia Nationala de Aparare, este cat se poate de clar ca acest document nu este acceptat, in forma sa initiala, de catre o buna parte din societatea romaneasca si de catre comunitatea internationala. Cred ca este nevoie de un acord cat mai larg in ceea ce priveste continutul acestei Strategii de o importanta cruciala pentru buna functionare a statului roman", mai afirma Mircea Geoana.

Presedintele Senatului mai sustine ca decizia sefului statului de a retrage din Parlament Strategia Na?ionala de Aparare ar reprezenta "un semnal deosebit de important" pentru partenerii europeni ai Romaniei si ar fi un prim pas pentru "consolidarea increderii" de care se bucura tara noastra, in timp ce, pe plan intern, o asemenea decizie ar fi un bun inceput pentru "recladirea dialogului si a consensului national".

La scrisoarea sa, presedintele Senatului a atasat si scrisoarea parlamentarilor europeni semnata de catre Martin Schulz - Liderul Grupului S&D, Guy Verhofstadt - Liderul Grupului ALDE si Daniel Cohn-Bendit - Liderul Greens/EFA.