Sindicalistii din invatamant i-au solicitat lui Traian Basescu demiterea premierului Emil Boc si a ministrului Educatiei, Danier Funeriu.

Presedintele Federatiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat la protest ca ii pare rau pentru momentele prin care trece presedintele, dar sindicalistii au venit la Cotroceni pentru ca Traian Basescu este si presedinte, si premier, si reprezentantul Parlamentului, transmite MEDIAFAX.

"Ii cerem sa-i dea afara pe Emil Boc si Daniel Funeriu, pentru ca ne-au adus in aceasta stare. Cerem demiterea celui mai infatuat ministru al Educatiei, care-si trimite copiii la scoli in strainatate. Il acuzam pe Traian Basescu ca de la el au plecat toate necazurile noastre. El a zis «Dati afara intelectualii! Taiati salariile intelectualilor!». A avut nevoie de noi doar la urne", a spus Isvoranu.

Sindicalistii striga, in fata Palatului Cotroceni, "Demnitate!", "Unitate!", "Demisia!" si "Jos Basescu! Jos Guvernul Boc!".

De asemenea, ei i-au dedicat sefului statului o brosura numita "Omagiu", in care ii amintesc o parte din discursurile si declaratiile sale, din 2004 pana in prezent.

Pe prima parte a brosurii, sindicalistii au scris: "Avem deosebita placere sa daruim acest volum domnului Traian Basescu, presedintele Romaniei, pentru a-i adresa, in acest fel, cele mai calde multumiri conducerii partidului si de stat, pentru importanta pe care o acorda educatiei, precum si pentru aprecierile vizionare si viitorul stralucit pe care il pregateste invatamantului de toate gradele din aceasta tara. Cu deosebita stima si apreciere, angajatii din invatamant".

Totodata, trei dintre sindicalisti au venit imbracati in Moartea, un pirat si, respectiv, o vrajitoare.