Potrivit Presedintiei, seful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Legii 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala, transmite MEDIAFAX.

Curtea Constitutionala (CC) a decis, recent, ca sunt constitutionale modificarile aduse Legii 47/1992 privind organizarea Curtii, Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala, astfel ca procesele nu se vor mai suspenda in urma invocarii exceptiilor de neconstitutionalitate.