Ponta a facut, astfel, prima declaratie explicita privind suspendarea sefului statului, el evitand sa se pronunte de o maniera clara asupra acestui subiect de-a lungul timpului, atunci cand a fost chestionat de ziaristi.
"Bataliile cele mai vizibile, esentiale, le vom da in aceasta toamna, in Parlament. Ceea ce vom putea sa schimbam cu adevarat, vom schimba in Parlament: trebuie sa dam jos Guvernul Boc, sa spijinim un guvern care sa opreasca aceste masuri ale guvernului Boc si sa pregateasca alegerile anticipate", a spus Ponta, dupa intalnirea cu grupurile parlamentare PSD. El a facut, totodata, si o referire la presedintele Traian Basescu, fara a fi intrebat de jurnalisti in acest sens.
"Si, de asemenea, daca va fi cazul, sa ne batem cu Traian Basescu daca nu-si va indeplini obligatiile de presedinte si va incerca sa perpetueze impotriva vointei populare si impotriva vointei Parlanentului un guvern corupt si incompetent si o criza politica pe care a declansat-o din ziua in care l-a numit pe Emil Boc premier", a adaugat Ponta, citat de Mediafax.
Intrebat daca s-a referit la o eventuala suspendare a sefului statului, in cazul in care Traian Basescu nu va respecta vointa Parlamentului, Ponta a precizat ca nu a ascuns niciodata acest lucru.
La constatarea exprimata de un jurnalist, potrivit careia s-a ferit sa raspunda explicit pe acest subiect, Ponta a precizat ca a facut acest lucru pentru ca nu doreste sa vorbeasca, in general, ca politician, cu "daca si cu parca".
"Daca Traian Basescu isi incalca indatoririle de presedinte - si indatorirea sa principala este aceea de a nu crea crize politice, ci de a opri crizele politice -, sigur ca da, trebuie sa fie sanctionat si sanctiunea pentru un presedinte este suspendare si retrimiterea la votul cetatenilor", a subliniat Ponta.
In opinia sa, lui Traian Basescu ii este frica de "intoarcerea la oameni", desi el este cel care a promovat acest lucru.
"Eu tot spun: Traian Basescu ne-a tot vorbit de intoarcerea la oameni, acum,vad ca ii este foarte frica de oameni si poate il intoarcem noi la oameni pana la urma", a spus Ponta.
Presedintele Traian Basescu a mai fost suspendat din functia in mandatul precedent, in anul 2007, cand referendumul de demitere a invalidat decizia Parlamentului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ponta: Basescu trebuie sanctionat cu suspendarea.