"In masura in care va fi un consens in legatura cu reformarea Parlamentului, in ideea presedintelui, probabil ca nu se va mai pune problema referendumului. Presedintele va apela la referendum daca la nivelul partidelor parlamentare nu va exista un punct de vedere comun", ne-a explicat ieri consilierul prezidential pe probleme juridice, Renate Weber. Ea a explicat ca la consultarile cu partidele parlamentare care vor avea loc la sfarsitul saptamanii seful statului va pune in discutie eficienta Parlamentului bicameral, precum si costurile pe care le presupune acesta in raport cu numarul de locuitori si cu sistemul de alegere.

"Increderea populatiei in Parlament este foarte scazuta, ceea ce demonstreaza ca o reforma a Parlamentului este absolut necesara", a mai spus Weber. Consilierul prezidential a sustinut ca momentan nu se va discuta si despre introducerea votului uninominal. "Cred ca la acest moment chestiunea este prematura. Sa vedem intai ce fel de Parlament avem si pe urma cum il alegem".