"Nu am avut si nu avem in acest moment o discutie despre majorarea cotei unice. In acest moment cota unica e de 16%, scenarii sunt in discutie, dar in acest moment, repet, cota unica este 16%", a declarat premierul, solicitat sa comenteze afirmatia ministrului Economiei, Adriean Videanu, potrivit careia nu este exclusa posibilitatea reducerii cotei unice, transmite NewsIn.
Intrebat daca scenariile pe care le-a invocat inseamna inclusiv reducerea cotei unice, Boc a raspuns: " nici micsorarea, nici majorarea".
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat sambata ca TVA nu ar trebui redusa, insa, "odata ce raul s-a produs" prin majorarea acesteia, s-ar putea discuta despre scaderea altor taxe, inclusiv a cotei unice, acest lucru depinzand insa de negocierea cu FMI.
"Majorarea TVA produce efecte in primele trei-patru luni de zile. (...) Din punctul meu de vedere odata ce raul s-a produs revenirea la diminuarea TVA-ului nu cred ca este o masura corecta. Din punctul meu de vedere daca tot produce raul, si-l produce in primele patru, cinci, sase luni de zile in ceea ce inseamna inflatia, parerea mea este ca daca ai o rezerva trebuie sa umbli la scaderea altor taxe", a declarat Videanu la Realitatea TV, precizand ca acest principiu este cel avut in vedere de Guvern.
De asemenea, ministrul a precizat ca "punctul central" in politica fiscala a PDL este cota unica. "Cota unica ramane. Asupra cuantumului cotei unice primul ministru este cel care va anunta in momentul in care Guvernul va lua o decizie legat de noua filosofie fiscala de care avem nevoie. PDL nu renunta la cota unica, cuantumul e o chestiune care se poate discuta, depinde de negocierea cu FMI", a mai afirmat Videanu.
Intrebat daca va fi scazuta sau majorata cota unica, ministrul a afirmat laconic: "Aici putem discuta, daca sa o mai reducem, daca nu. Depinde de ce spatiu avem". Totodata, el a precizat ca in comparatie cu TVA care nu afecteaza firmele, deoarece acestea isi deduc cheltuielile pentru TVA, cota unica este o taxa directa.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Boc nu vrea sa dea detalii: Cota unica se discuta.