Antonescu a fost intrebat daca PNL isi asuma sa intre la guvernare, in conditiile in care a sustinut ca este necesara schimbarea Guvernului Boc cu un alt executiv care sa aiba autoritate si credibilitate. "Nu, PNL nu-si asuma sa intre intr-un eventual nou guvern pentru ca am spus, daca e vorba de guverne politice avem o majoritate politica astazi deformata, compromisa, falsificata. Formula noastra, asa cum am mai spus, in care credem pentru aceasta perioada, cel putin, este aceea a unui guvern de tehnicieni. In mod teoretic, PNL ar fi dispus sa asume, dar singur, pe programul sau, pe aceste elemente, inclusiv responsabilitatea de a guverna intr-o asemenea perioada dificila. Evident insa ca, in conditiile unei majoritati ostile, evident ca in conditiile in care avem de a face cu variante care pun in discutie inclusiv regimul taxelor si impozitelor, probabil ca acest lucru este nefezabil", a declarat Antonescu.

Presedintele PNL a afirmat anterior ca "ceea ce poate face presedintele este sa lase un Guvern competent si credibil sa opereze masurile corecte, inclusiv printr-o renegociere cu FMI, a termenilor de reducere a cheltuielilor bugetare".