Emil Boc a fost primit la Dacia de directorul general, Jerome Olive, Constantin Stroe, vicepresedintele Consiliului de administratie de la Dacia si alti oficiali de la uzina. Primul ministru si-a demonstrat si calitatile de vorbitor de limba franceza si i-a urat directorului noroc, informeaza corespondentul NewsIn.
Premierul a mers sa viziteze initial sectia de cutii viteza la volanul unui Duster pe benzina, de culoare neagra. In dreapta lui a stat Jerome Olive, iar pe bancheta din spate Constantin Stroe. Pentru a doua vizita, la sectia de montaj general, lui Emil Boc i s-a pus la dispozitie un Duster pe motorina, de culoare maro.
La finalul vizitei, premierul a spus ca Duster este o masina ideala de familie si deocamdata nu poate sa-si achizitioneze noul model care iese pe poarta fabricii de la Mioveni pentru ca nu are banii necesari, intrucat achita rate la masina pe care o detine in prezent. „Pot sa spun ca este o masina confortabila, silentioasa. Cred ca este o masina de familie, ideala si cred ca ar putea fi o solutie pentru fiecare roman. Cand voi fi in situatia sa-mi cumpar o masina va asigur ca prima mea optine va fi Duster. Deocamdata am o masina la care trebuie sa platesc ratele. Sper sa o conving si pe sotie sa aiba aceeai optiune ca si mine. Eu spun ca nu are probleme cu motorul, indiferent ce cenusa vulcanica ar fi”, a spus admirativ Emil Boc.
Premierul Emil Boc detine, conform declaratiei de avere publicate pe site-ul Guvernului, un autoturism Peugeot, fabricat in 2007, achizitionat in leasing.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Boc nu are bani de Duster.