"Cred ca domnul Basescu doreste sa se foloseasca de partidul sau si de majoritatea conjuncturala din Parlament pentru o lovitura de gratie. Este pe de-o parte expresia unei ranchiune personale si, pe de alta parte, dorinta de a domina cu orice pret! Esentiala este orientarea sa populista, demagogica, in absenta unor viziuni de perspectiva si a unei dorinte reale de a folosi calea democratica a dialogului real", scrie Iliescu pe blog, despre initiativa de modificare a Constitutiei din partea Guvernului si Presedintiei.
Liderul PSD isi exprima speranta ca nu se va intruni in Parlament majoritatea necesara adoptarii Constitutiei in varianta Boc-Basescu. "Eu sper ca Parlamentul sa-si consolideze o rezistenta activa la aceasta ofensiva agresiva a spiritului gregar si primitiv si sa sanctioneze promovarea obiectivelor prezidentiale prin impiedicarea formarii unei majoritati de doua treimi in favoarea acesteia", mai declara Iliescu.
Intr-o declaratie pentru RFI, Iliescu a spus joi ca initiativa lui Emil Boc si a lui Traian Basescu de modificare a legii fundamentale este un gest nedemocratic. "Jocul acesta de-a Constitutia este o practica nedemocratica. Constitutia aceasta s-a elaborat cu foarte multa atentie, timp de un an si jumatate: dezbateri, consultari, consultari cu organismele europene. Si acum vrem sa ne batem joc de Constitutie cu asemenea actiuni? (...) Eu cred ca va trebui sa facem toate eforturile pentru a evita o asemenea greseala", a declarat presedintele de onoare al PSD, transmite NewsIn.
El a mai spus ca desfiintarea bicameralismului reprezinta abandonarea unui beneficiu adus de Revolutie, pluralismul politic. "Una din achizitiile esentiale ale Revolutiei Romane - de a trece spre un sistem democratic, pluralist, un sistem parlamentar, in care Parlamentul actioneaza ca principala institutie a democratiei - il deranjeaza pe domnul Basescu si ceea ce urmareste este sa-i diminueze rolul, el crezand ca un Parlament unicameral poate fi mai usor manipulat, mai usor controlat", a mai declarat Iliescu. Fostul presedinte a mai opinat ca a fost o greseala faptul ca PSD nu a boicotat referendumul.
Vezi aici: Ce prevede noua Constitutie?
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Iliescu pregateste ofensiva “anti-Constitutie”.