"Poate chiar de astazi va deveni activa pe site-ul nostru o posibilitate de inscriere online in PSD. (...) Procedurile noastre pot fi prea administrative sau prea formaliste si atunci cererea de inscriere se poate completa online. Toti cei care se vor inscrie in perioada urmatoare vor avea recomandarea mea de a intra in partid si sunt foarte bucuros ca deja exista foarte multi oameni, in special tineri, dar nu numai tineri, care vor sa ni se alature", a spus Victor Ponta. Potrivit Statutului PSD, un cetatean care a indeplinit varsta de 18 ani poate deveni membru al Partidului Social Democrat, "pe baza liberei adeziuni" daca, printre alte conditii legate de atasamentul fata de valorile de partid, are recomandare din partea unui membru al Partidului Social Democrat. Ponta a lasat astfel de inteles ca el va fi cel care va da recomandarea de intrare in PSD a celor doritori.

Presedintele PSD a mai spus ca cei care "dezerteaza" din PSD nu tradeaza doar partidul, ci si pe cei care i-au ales, iar membrii noi sunt mult mai valorosi decat cei care au "tradat". "Ii consider mult, mult mai valorosi decat acei foarte putini care, intre drumul greu al opozitiei si beneficiile puterii, au ales beneficiile puterii. Consider in continuare ca poti sa ai nemultumuri fata de propriul partid, dar in momentul in care dezertezi din propriul partid ca sa te duci la putere iti tradezi nu doar partidul, ci si pe cei care te-au votat pentru ca te-au crezut ca esti social-democrat", a continuat liderul social-democrat, adaugand ca PSD va sustine in continuarea modificarea Constitutiei astfel incat parlamentarii care isi schimba apartenenta politica sa isi piarda mandatul, transmite NewsIn.

Intrebat daca mai are informatii potrivit carora alti membri PSD ar urma sa plece, Ponta a raspuns ca nu: "Nu am informatii, nu am regrete".