Geoana a fost intrebat despre anuntul candidaturii lui Victor Ponta pentru sefia partidului, la scurt timp dupa ce Adrian Nastase a spus ca renunta la competitie. "E un partid deschis, a existat si un mic calcul in spatele acestei idei. E firesc pana la urma, fiecare isi face calcule. Nu e nicio infrangere suferita de tabara Nastase - Iliescu, lumea dramatizeaza inutil o discutie colegiala. Totdeauna am luat decizii prin vot. Faptul ca mai multe colege si colegi au preferat o formula pe care eu am sustint-o nu inseamna transarea in tabere a unei situatii de partid. E nevoie de mai multa coerenta la nivelul echipei de conducere, de confirmarea democratizarii, dar si de mai multa fermitate si disciplina in actul de conducere", a spus Geoana, precizand ca votul din CEx pe marginea introducerii listei de candidati la congres "nu reprezinta un semnal de anticipare a rezultatului" din 20 februarie.

De asemenea, in ceea ce-l priveste pe Victor Ponta, presedintele PSD a spus ca cel mai mult l-ar fi "incurcat absenta unei contracandidaturi". "Faptul ca sunt mai multi e bine, faptul ca sunt colegi mai tineri cum e Ponta e bine si pentru ei si pentru partid, viata e lunga. Pe langa o competitie inseamna si o calire a unui tanar politician", a afimat Geoana.

In privinta lui Cristian Diaconescu liderul PSD a afirmat ca are nevoie in echipa sa de un prim-vicepresedinte puternic si competent. "Domnului Diaconescu i s-ar potrivi manusa un astfel de rol. Am discutat in toate directiile in acest, aceasta formula ar intari echipa", a mai spus Geoana, transmite NewsIn.

Presedintele PSD a mai tinut sa mentioneze ca nu vor exista modificari in statut asupra functiei de presedinte de onoare, ocupata de Ion Iliescu. " Textul statutului spune ca presedintele propune partidului presedintele de onoare. Acest text nu va fi modificat. E o pozitie pe care domnul presedinte Iliescu o are si sunt convins ca o va avea", a mai explicat Geoana.

La ora transmiterii acestei stiri sunt reunite la sediul PSD comisiile de modificare a Statutului si de organizare a congresului.