Oprisan a afirmat marti, intr-o interventie la Realitatea TV, ca nu este prima data dupa pierderea alegerilor prezidentiale cand solicita demisia lui Mircea Geoana si Viorel Hrebenciuc, motivul fiind "de fiecare data acelasi: onoarea PSD".

Intrebat ce raspuns a primit din partea celor doi lideri PSD, Oprisan a raspuns: "Au spus ca au fost furati in alegeri, dar membrii Comitetului Executiv si cei ai Biroului Permanent al PSD nu au vazut niciodata probele invocate de Mircea Geoana (n.r. privind fraudarea alegerilor prezidentiale)".

Oprisan a apreciat ca o demisie de onoare i-ar fi folosit in primul rand chiar lui Mircea Geoana. "Daca isi dadea demisia de onoare, ar fi fost probabil reales la Congres cu 60%-70% din voturi", a spus liderul PSD Vrancea, transmite NewsIn.

Potrivit unor surse din PSD, Oprisan a avut luni, la CEx "un discurs fluviu", o cuvantare in care, referindu-se la Platon si la conceptul de virtute, le-a explicat lui Geoana si Hrebenciuc de ce trebuie sa plece. "Mircea, exista o expresie veche de cand lumea: <Mi-e prieten Platon, dar mai prieten imi este adevarul>. Eu iti sunt in continuare prieten, dar mai prieten imi e adevarul, drept pentru care iti cer sa iti depui demisia de onoare astazi, aici si acum, pentru ca adevarul este ca PSD a pierdut alegerile din cauza ta", ar fi spus liderul PSD Vrancea. Pesedistul vrancean i s-a adresat apoi si lui Viorel Hrebenciuc. "Viorel, nu Viorica, cum iti spun unii (liderul PDL Adriean Videanu, n.r.), si tie iti cer demisia din functia de lider al deputatilor nostri", ar mai fi spus Oprisan. Apoi seful CJ Vrancea ar fi spus ca PSD are nevoie de valori precum responsabilitate, onoare, unitate, adevar, ale caror initiale formeaza cuvantul ROUA. "PSD trebuie sa fie ca roua: ceva curat", a mai comentat Oprisan, potrivit acelorasi surse. Totodata, el i-a anuntat pe pesedisti ca nu va mai participa in calitate de invitat permanent la sedintele BPN.