"Presedintele PSD Mircea Geoana mi-a propus sa fiu candidatul domniei sale pentru functia de prim-ministru in cazul in care va castiga alegerile prezidentiale. Am discutat chestiunea doar la telefon, fiindca la momentul respectiv am fost deja plecat si am acceptat aceasta propunere. Am avut imediat dupa aceea si o discutie cu domnul Crin Antonescu, care m-a asigurat de sprijinul domniei sale in continuare pentru o eventuala nominalizare ca prim-ministru si, in aceste conditii, sigur ca am acceptat. A doua zi am avut o discutie foarte buna cu domnul presedinte Marko Bela, care m-a asigurat ca si UDMR sprijina in continuare aceasta varianta", a spus Johannis, potrivit NewsIn.

Primarul Sibiului a mai spus ca in cursul zilei de luni va pleca la Bucuresti, unde va avea o discutie comuna, la Parlament, cu Mircea Geoana si Crin Antonescu.

Basescu "il curteaza" pe Johannis


Klaus Johannis a spus ca a avut o discutie telefonica si cu Traian Basescu, pentru o intrevedere despre situatia politica creata. "Domnul presedinte m-a sunat si am avut o discutie. Domnul presedinte a dorit sa avem o intrevedere pentru a discuta situatia politica creata si voi discuta azi sau maine telefonic pentru a stabili o intalnire zilele urmatoare daca agendele sunt compatibile", a afirmat primarul Sibiului.
Johannis a spus ca nu stie ce o sa-i propuna seful statului si ca asteapta sa vada la acea intrevedere.

El a mai spus ca nu crede ca Traian Basescu il va nominaliza premier in cazul in care va castiga alegerile. "Nu cred ca Traian Basescu ma va nominaliza in cazul in care va iesi presedinte, fiindca domnul presedinte a mai avut aceasta propunere de doua ori si a refuzat-o de doua ori", a spus Johannis, care, insa, a apreciat ca sansele sale de a fi premier "sunt mai mari in acest moment".

El crede ca Mircea Geoana va castiga alegerile, afirmand ca se bazeaza pe sondajele de opinie atunci cand face acesta afirmatie.