Chestorul a mai precizat ca renegocierile facute sunt aferente lunilor septembrie, octombrie, noiembrie si decembrie. Banii vor fi folositi, a mai spus Dumitru, pentru investitii la capitolele unde Senatul "sta destul de rau", si anume pentru arhiva Senatului si infiintarea a doua birouri de lucru.
Alte cheltuieli din buzunarele senatorilor
Conducerea Senatului a decis ca senatorii care vor dori sa participe la Jocurile Sportive Interparlamentare Europene de la Moscova sa suporte singuri cheltuielile de deplasare si sa nu primeasca diurna, economisind astfel o suma de cateva mii de euro din bugetul Senatului.
Chestorul Senatului, Constantin Dumitru, a precizat la finalul sedintei de marti a Biroului ca membrii conducerii Senatului nu au aprobat participarea delegatiei romane pe cheltuiala institutiei la concursul organizat de Duma de Stat a Federatiei Ruse. El a mai precizat ca senatorii ar fi primit o diurna de 60 de euro pe zi, astfel ca prin neparticiparea delegatiei, Senatul a economisit "cateva mii de euro".
Astfel, cei sase senatori, Marius Necula, Florian Staicu, Florin Andrei si Iulian Rasaliu (PDL), Alexandru Mazare (PSD) si Liviu Campan (independent), care si-au manifestat dorinta de a participa la eveniment, vor putea merge daca isi vor plati singuri deplasarea, cazarea fiind asigurata de organizatori.
Competitia se va desfasura in perioada 1-5 octombrie, avand ca discipline de concurs precum minifotbal, tenis de masa, tenis, sah, golf si volei.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Senatul a economisit 800 de milioane de lei prin renegocierea preturilor pentru cazare.