"Va iubesc in mod egal pe toti cei care aveti buletin romanesc in buzunar", le-a spus presedintele targumuresenilor, de pe scena din Cetate, unde are loc spectacolul, lasand sa se inteleaga ca in aceasta categorie intra si cetatenii de etnie maghiara, transmite NewsIn.

Presedintele a mai spus ca apreciaza faptul ca de la Targu Mures a plecat cea mai eficienta institutie din domeniul sanitar, SMURD. "De aici a plecat aceasta initiativa, de aici unde oamenii se gandesc si la ei si la cei din jur", a spus Basescu.

La intrarea in Cetate, presedintele si sotia sa au fost intampinati cu o sceneta reprezentand arderea unei vrajitoare pe rug, interpretata de actori ai teatrului "Scena". Seful statului a asitat la tot ritualul cu stegarii, vrajitoare, batai cu sabii. Inainte de a intra in cetate, presedintele a fost nevoit, potrivit ritualului, sa bea un pahar de palinca, pana la fund, dupa care sa sparga paharul de pamant.

In prima locatie vizitata, la Platoul Cornesti, presedintele a fost pupat de cateva pirande in costume traditionale, impodobite cu aur, care i-au urat sa aiba multi bani si noroc in viata si i-au garantat ca, daca e "pupat de tiganci, nu-l va atinge focul". Femeile i-au multumit presedintelui ca le-a dat ''aurul stramosilor inapoi''.

Pe platoul Cornesti, a avut loc un concurs international de gatit, "Pofta buna", unde seful statului a fost rugat sa inmaneze premiul castigatorului, un restaurant din Targu Mures.

Presedintele s-a fotografiat cu sute de persoane, atat in Cetatea medievala, cat si la Platoul Cornesti. El le-a promis celor aflati in cetate ca va ramane alaturi de ei sa petreaca. Traian Basescu si-a incheiat discursul cu urarea "Sa traiti bine!".

Seful statului a refuzat sa faca declaratii presei. Intrebat de daca va mai candida pentru un nou mandat, Traian Basescu a dat din mana a lehamite. De altfel, seful statului a refuzat sa comenteze si desemnarea candidatului UDMR la alegerile prezidentiale, care a avut loc tot la Targu Mures, sambata.