Traian Basescu va efectua, in perioada 27-28 mai, o vizita de stat in Republica Elena pentru a participa alaturi de presedintele grec, Karolos Papoulias, primul ministru Constantinos Karamanlis si presedintele Parlamentului Elen, Dimitris Sioufas, la un forum economic, organizat de Camera de Comert si Industrie din Atena. De asemena, presedintele se va intalni si cu membri ai comunitatii romanesti din Grecia.
A doua zi e dedicata rugaciunii
In cea de-a doua zi a vizitei de stat, seful statului se va deplasa la Muntele Athos, unde va avea intrevederi cu membrii Kinotitei - organism de conducere al Muntelui Athos format din reprezentantii celor 20 manastiri - si cu reprezentantii celor doua schituri romanesti, Schitul Sf. Ioan Botezatorul-Prodromu si Schitul Sf. Dumitru-Lacu, si va participa la slujbe religioase oficiate de manastirea Marea Lavra si de Schitul romanesc Sf. Ioan Botezatorul.
Presedintele pare sa fi luat exemplul lui Gigi Becali, care efectueaza vizite constante de rugaciune la Muntele Athos. Cu toate astea, Basescu nu se va ruga pentru Liga I sau accesul la cupele europene.
Putem insa doar specula in privinta rugaciunilor presedintelui, care se intoarce catre divinitatea in aceste vremuri de criza. Se va ruga oare pentru rezolvarea situatiei economice a tarii?, sau poate pentru un nou mandat la presedintie?, sau pentru un mandat de europarlamentar pentru fiica sa cea mica?...nu putem sti.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Basescu se roaga la Muntele Athos.