"Poate in Romania efectele crizei economice sunt accentuate si de faptul ca in vremurile mai bune pe care le-am avut, cu crestere economica de 7-8%, nu am pus bani deoparte pentru vremuri mai dificile. Vedem astazi ca unele tari din UE vorbesc de reducerea unor impozite, unor taxe, si pot sa o faca pentru ca in vremuri bune au pus bani deoparte", a declarat Boc, citat de NewsIn.

Premierul a mai spus ca aceasta criza economica poate fi o oportunitate, in sensul ca Romania are sansa de a face reformele structurale care nu au fost aplicate in ultimii 20 de ani: elaborarea Legii unice de salarizare in domeniul bugetar, reformarea sistemului de pensii, descentralizarea administratiei.