"Dupa experienta pe care o am si dupa zeci de intalniri la nivel comunitar atat cu ministri, cat si cu experti pot sa va spun ca ceea ce se evalueaza, dincolo de indeplinirea obiectivelor tehnice, este atitudinea politica generala si mentalitatea la nivelul sistemului judiciar (...) Ceea ce urmareste Comisia pe termen lung este atitudinea noastra ca societate si ca stat fata de reforma in justitie si lupta anticoruptie", a aratat ministrul Justitiei, in timpul audierii de la Comisia pentru Afaceri Europene din Parlament, potrivit NewsIn.

Predoiu a apreciat ca fiind "un pas inainte" schimbarea de atitudine a Parlamentului in ceea ce priveste dosarele de mare coruptie, insa considera ca acest lucru nu va influenta foarte mult opiniile deja formate in anii precedenti. "(...)O spun fara rezerve, pozitia si luarile de cuvant politice in legislatura anterioara au creat o anumita impresie care nu se poate sterge peste noapte printr-un simplu act, fie el modificarea procedurii de ridicare a imunitatii, sau emiterea unei adrese intr-un dosar sau altul", a spus Predoiu.

Totodata, la nivelul sistemului judiciar, Catalin Predoiu spune ca impresia Comisiei nu tine numai de activitatea si atitudinea MJ sau CSM, "ci si de modul in care magistratii se raporteaza la procesele de reforma si lupta anticoruptie.