Imaginea de victima a lui Gigi Becali ii va fi de folos PRM si lui Vadim Tudor.
Cariera politica a lui Gigi Becali e o istorie a esecurilor in serie, condimentate cu discursuri axate pe ideologia ultranationalista, pe agresivitate si expresii deochiate. Presedintele Partidului Noua Generatie a candidat la alegerile prezidentiale din 2004, obtinand numai 1,77% din optiunile de vot. Becali a mai inregistrat un esec in 2007 la alegerile europarlamentare, cand partidul sau s-a aflat la mica distanta de pragul electoral. Ultima batalie electorala pierduta umilitor a avut loc anul trecut, cand Becali a fost invins de Oana Mizil (PSD) in cursa pentru fotoliul de deputat.
O permanenta involutie a marcat, dupa anul 2000, si cariera politica a partenerului lui Becali, Vadim Tudor. Momentul de glorie al presedintelui Vadim Tudor a fost anul 2000, cand a ajuns in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, unde a obtinut 33,17% din voturi.
Dezertarea din partid a foarte multi lideri si scandalurile interne au dus la declinul accelerat. PRM a ratat intrarea in Parlament la alegerile de anul trecut, cand nu a obtinut decat 3%, ratand, de asemenea, si alegerile europarlamentare din 2007, cand nu a adunat decat 4 procente.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ce sanse au Becali si Vadim sa ajunga europarlamentari.