Prigoana afirma ca analizeaza aceasta initiativa de mai multa vreme, confirmand, astfel, declaratiile facute ieri de Cozmin Gusa, potrivit carora se pregateste desfiintarea Departamentului National Anticoruptie: "Am studiat legislatia din toate statele europene si am descoperit ca in Europa exista o singura tara care are un asemenea organism, e vorba de Spania si al sau Parchet Special Anticoruptie, iar Spania nici macar nu e republica, ci monarhie. De altfel, ne amintim cu totii ca Spania a si fost invocata permanent, ca exemplu, in momentul cand se discuta constituirea PNA, cum se numea pe atunci. Consider ca o asemenea institutie nu trebuia creata, nu isi are rostul, toti cetatenii, indiferent de fapte, sunt egali in fata legii si trebuie cercetati de aceleasi organisme, fara discriminare. De aceea, am in pregatire pentru viitorul apropiat o initativa legislativa menita sa duca la desfiintarea acestui Departament si inglobarea procurorilor sai in Parchetul General. Am deja sprijinul tuturor colegilor din grupul parlamentar al PD-L cu care am discutat problema, desi nu am apucat sa o discut cu toti, si pot sa va mai spun ca aceasta initiativa va fi sustinuta si de parlamentari ai PSD si PNL, cu care, de asemenea, am avut consultari".