"Bugetul a sosit. Urmeaza sa avem chiar la inceputul spatamanii viitoare o sedinta comuna a celor doua Birouri Permanente prin care se distribuie bugetul la Comisiile pentru aviz. Va fi o perioada destinata depunerii amendamentelor si voi solicita parlamentarilor sa-si aloce mai mult timp de lucru in comisii astfel incat sa il avem in scurt timp", a anuntat, vineri, Roberta Anastase, potrivit NewsIn.

Ea a apreciat ca discutia pe buget se va finaliza in comisii "undeva in jurul unei perioade de 10 zile".
"Conform Regulamentului sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, grupurile parlamentare, deputatii si senatorii pot prezenta comisiilor amendamente scrise si motivate, in cel mult 5 zile de la data primirii proiectului. Comisiile sesizate in fond pentru examinarea proiectelor de buget, vor intocmi cate un proiect comun asupra fiecarui proiect, in care vor fi prezentate amendamentele admise si cele respinse, cu o scurta motivare a solutiei adoptate", se arata intr-un comunicat al Camerei Deputatilor.

Totodata, rapoartele comune se intocmesc in cel mult 30 de zile de la sesizare. Cele doua proiecte comune intra in dezbaterea plenului comun al celor doua Camere, urmand ca legile adoptate sa fie trimise spre promulgarea Presedintelui Romaniei, sub semnatura presedintelui Camerei Deputatilor, in termen de cel mult 10 zile de la votarea acestora.