Liberalul Eugen Nacolaescu a declarat, joi, ca procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a retrimis Camerei Deputatilor o serie de documente la dosarele deputatului Adrian Nastase, pentru ca acestea sa fie atasate la raportul Comisiei Juridice si, mai departe, discutate in plen, transmite NewsIn.
Pe ordinea de zi a sedintei de joi a Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, sedinta amanata pentru luni din lipsa de cvorum, se afla si o scrisoare transmisa de Procurorul General, Laura Codruta Kovesi. Potrivit viceliderului de grup al PNL, Eugen Nicolaescu, Procurorul General a trimis Camerei "o scrisoare de clarificare" careia i-a atasat o serie de documente la dosarele lui Adrian Nastase.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, in 10 decembrie 2008, trimiterea inapoi la procurori a dosarelor "Zambaccian 2" si "Matusa Tamara" pentru noi probe, pe motiv ca documentele pe baza carora s-a formulat raportul Comisiei juridice sunt nule.
Secretarul Biroului Permanent, Valeriu Zgonea, a declarat atunci ca Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, la propunerea Comisiei juridice, restituirea celor doua dosare la procuror, pentru ca acesta sa vina cu noi probe. Potrivit lui Zgonea, propunerea Comisiei a fost votata fara nici un vot impotriva.
"Noi asteptam in acest moment trimiterea la procuror. Procurorul, daca are documente noi, le trimite si Comisia juridica viitoare poate sa inceapa oricand o analiza pe acest caz", a mai precizat Valeriu Zgonea.
Dosarul "Zambaccian 2" se refera la modul de dobandire a imobilului si terenului din Zambaccian, iar acest dosar care nu a ajuns niciodata in instanta.
Dosarul "Matusa Tamara" se refera la savarsirea infractiunii de dare de mita, constand in aceea ca, "in baza unei intelegeri anterioare cu Melinescu Ioan, a sustinut si determinat emiterea H.G. nr. 1399/30.12.2000, semnand-o in calitate de prim-ministru, prin care Melinescu Ioan a fost numit in functia de presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, pentru a-l determina pe acesta sa faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu si un act contrar acestor indatoriri, in scopul de a asigura clasarea unei lucrari ce o viza pe Nastase Daniela si a intra in posesia lucrarii", se arata intr-un comunicat de anul trecut al Parchetului General.
Nastase a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie la 31 mai 2007, fiind acuzat de dare de mita lui Ioan Melinescu, pe care l-a promovat ca sef al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB). El a fost invinuit ca, in anul 2000, l-a numit pe Melinescu la conducerea Oficiului, printr-o hotarare de guvern, in schimbul blocarii unei lucrari avand ca obiect o tranzactie suspecta, de 400.000 de dolari in contul Danei Nastase. Melinescu a fost si el acuzat de sustragere sau distrugere de inscrisuri, luare de mita si divulgare de informatii. Scandalul mediatic "Matusa Tamara" a izbucnit la inceputul anului 2006, dupa publicarea declaratiilor de avere din 2005 ale demnitarilor. In urma scandalului, Nastase si-a pierdut toate functiile politice, de presedinte executiv al PSD si de presedinte al Camerei Deputatilor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Kovesi a cerut, inca de pe 9 ianuarie, Camerei Deputatilor, avizul pentru anchetarea lui Nastase.