Actul normativ prevede abrogarea articolului potrivit caruia numarul functiilor publice de inspector guvernamental se stabileste in limita a maximum 30% din numarul de posturi aferente celorlalte functii publice din categoria inaltilor functionari publici.
Guvernul a decis totodata ca mandatul de membru al comisiei de concurs organizat pentru intrarea in categoria inaltilor functionari publici si al comisiei de solutionare a contestatiilor poate inceta si in urma revocarii. Pana in prezent, mandatul putea inceta la expirarea termenului pentru care a fost numit, prin demisie, in cazul imposibilitatii exercitarii mandatului pe o perioada mai mare de 3 luni, in caz de incompatibilitate sau conflict de interese, pentru trimiterea in judecata sau in caz de deces.
Surse din conducerea PD-L declarau, pe 9 ianuarie, pentru NewsIn, ca schimbarea prefectilor actuali va fi facuta prin invocarea principiului mobilitatii, democrat-liberalii neluand in calcul modificarea Legii privind institutia prefectului in sensul repolitizarii functiei. "Prefectii vor fi schimbati folosindu-se principiul mobilitatii. Noi am facut tot posibilul sa nu ajungem in aceasta situatie privind politizarea institutiei prefectului, insa fostul Guvern nu a respectat acest principiu, de aceea a trebuit sa gasim solutia pentru contracararea problemei", au explicat sursele citate. Acestea au precizat ca o solutie o reprezinta mutarea actualilor prefecti pe functii de inspectori sau, in anumite cazuri, subprefecti.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Guvernul a modificat legislatia ca sa poata invoca principiul mobilitatii in schimbarea prefectilor .