Mitrea a spus ca este normal ca PSD sa revendice in discutiile cu ambele partide postul de premier pentru ca a avut cele mai multe voturi. El a adaugat ca PSD e dispus sa negocieze inclusiv pastrarea cotei unice, dar ca ar trebui gasita o solutie pentru cei cu salariile mai mici. "Ar trebui sa dam toti dovada de intelepciune si azi-maine sa inchidem aceste negocieri", a opinat el. Mitrea a mai informat ca delegatiile PSD vor fi diferite, adica sunt lideri care merg la ambele si unii care merg doar la una.
Liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, a declarat si el ca PSD trebuie sa-si impuna premierul, aratand ca, spre deosebire de alti colegi, el crede ca PSD nu trebuie sa intre oricum la putere. "Putem sa facem si opozitie constructiva", a declarat el. Vanghelie a spus ca social-democratii sunt dispusi sa renunte la propunerea lor de impozitare regresiva cu conditia gasirii unor masuri compensatorii pentru categoriile defavorizate.
Cu o zi inainte, Calin Popescu Tariceanu a declarat ca si in negocierile cu PSD partidul pe care il reprezinta are mandatul conditionat - obtinerea postului de prim-ministru.
Delegatiile PNL si PSD au inceput, la ora transmiterii acestei stiri, negocierile oficiale pentru formarea unei majoritati parlamentare, membrii celor doua echipe lansandu-si reciproc replici ironice.
Cum din partea social-democratilor participa in jur de 14 persoane, iar delegatia PNL a avut la inceput, cinci membri, Marian Oprisan nu a putut sa nu remarce diferenta: "Se respecta raportul numarului de mandate!". Imediat insa a intrat in Biroul presedintelui Senatului si vicepresedintele PNL, Eugen Nicolaescu. "S-a mai echilibrat!", au remarcat membrii delegatiilor.
"Cred c-avem de-o majoritate!", a constat presedintele PSD Mircea Geoana. "...confortabila!", l-a completat vicepresedintele PNL Dan Radu Rusanu, facand aluzie la solicitarea sefului statului, care a anuntat ca doreste sa numeasca un premier capabil sa stabileasca o echipa guvernamentala care sa se bucure de o majoritate confortabila in Parlament. Presedintele Senatului, Ilie Sarbu, i-a anuntat pe participanti ca a pregatit carnetele si pixuri pentru notite, daca este cazul.
Reprezentantii celor doua echipe au continuat prin a-si adresa comentarii despre culorile cravatelor pe care le poarta. Despre cea a lui Calin Popescu Tariceanu s-a constatat ca este rosie, deci "ar putea fi un semn", au spus pesedistii. "Chiar! Si Calin a venit cu cravata rosie!", a remarcat liderul PSD Viorel Hrebenciuc.
La randul sau, presedintele PNL i-a atras atentia omologului sau social-democrat ca poarta o cravata mai mult visinie decat rosie. Geoana i-a raspuns ca are articolul de vestimentatie inca de pe vremea guvernarii Nastase si a decis sa-l poarte duminica pentru "noroc". "Era o guvernare palida", a comentat Tariceanu, ca explicatie pentru culoarea puternica a cravatei lui Geoana. Liderul PSD Adrian Nastase a punctat insa ca guvernarea sa a fost una unipartinica.
In acest context, discutiile au divagat apoi asupra rolului UDMR in toate guvernarile, prin comentariul liderului PNL Bogdan Olteanu: "Aveti aceiasi aliati pe care-i are toata lumea".
Negocierile dintre PNL si PSD au loc dupa ce in ultimele doua zile s-a inregistrat prima declaratie oficiala referitoare la colaborarea veche de doi ani intre PNL si PSD, care a fost reclamata de PD-L si de Traian Basescu insa nu a fost niciodata recunoscuta oficial de liberali sau de social-democrati. Viorel Hrebenciuc a spus ca in ultimii doi ani PSD a sprijinit Guvernul minoritar al PNL, care a culminat cu adoptarea Legii alegerii parlamentarilor pe sistem uninominal intr-o varianta avantajoasa pentru PNL. Declaratia lui Hrebenciuc a fost intarita sambata si de presedintele PSD, Mircea Geoana.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului PSD incepe negocierile cu PNL prin revendicarea postului de premier.