In expunerea de motive a propunerii lor, cei trei au sesizat Parlamentul European ca exista diferente mari intre preturile gigacaloriei practicate in statele membre, preturi care nu sunt justificate intotdeauna, fiind in unele state duble sau triple in comparatie cu alte state europene.

Zlotea, Niculescu si David considera ca este nevoie sa se stabileasca un pret de referinta la nivelul Uniunii Europene pentru gigacalorie “intrucat nivelul ridicat al pretului gigacaloriei submineaza puterea de cumparare a cetatenilor europeni, cele mai afectate fiind gospodariile cu cele mai mici venituri si pentru ca imperativul folosirii de tehnologii nepoluante fata de mediu pentru producerea energiei termice ar putea duce la cresteri netransparente si nejustificate a pretului gigacaloriei”.

Conform procedurilor Parlamentului European, proiectul de rezolutie urmeaza sa fie dezbatut in comisiile de specialitate si apoi votat in plen. Daca proiectul va fi aprobat, statele membre UE vor fi incurajate si stimulate sa se alinieze la tehnologiile nepoluante fata de mediu. Mai mult, statele membre ar trebui sa adopte masuri pe termen scurt pentru a atenua impactul negativ asupra gospodariilor sarace al pretului ridicat al gigacaloriei. Daca rezolutia propusa de Marian Zlotea, Florin David si Rares Niculescu este adoptata, Comisia Europeana ar urma sa garanteze conformitatea cu normele UE in domeniul concurentei, mai ales in investigarea si combaterea practicilor anticoncurentiale.