Noua serie de drepturi si privilegii a fost la un pas de a fi aprobata de senatori la propunerea deputatului PNL Relu Fenechiu si numai chiulul a impiedicat adoptarea ei. Dupa ce si-au marit, cu discretie, pensiile prin alegerea unei baze de calcul mai avantajoase, "alesii" au considerat ca nu-i pot uita nici pe secretarii generali si pe functionarii publici parlamentari, mai ales ca nu putine au fost cazurile cand un senator ori deputat a ramas prin preajma prin ocuparea unui astfel de post, dupa ce nu a mai prins mandat. Este si cazul actualului secretar general al Senatului, Dan Vasiliu, care a fost senator din partea PD in legislaturile 1992-1996 si 1996-2000. Fenechiu ar dori ca secretarii generali si adjunctii acestora sa beneficieze de tratament similar celui al parlamentarilor in ceea ce priveste cazarea si decontarea cheltuielilor de transport.