Intamplator sau nu, lovite de neconstitutionalitate au fost legi cu "bataie" pe inceperea urmaririi penale a fostilor ministri, pe controlul averii demnitarilor, pe alegerea in sistem uninominal, pe deconspirarea fostei Securitati sau cumpararea caselor RA-APPS.
Au fost gasite neconstitutionale si legi aflate in vigoare de ani buni, ceea ce ridica semne de intrebare fata de modul in care actuala legislatie corespunde intr-adevar Legii fundamentale.
Legea CNSAS, blocata
O categorie interesanta o constituie legile gasite a avea prevederi neconforme la mai multi ani de la adoptare. Cu alte cuvinte, ele au fost aplicate ani buni desi nu corespundeau Legii fundamentale, iar cel mai evident exemplu, care a provocat si cel mai mare scandal, este cel al Legii de organizare si functionare a CNSAS. Adoptat in 1999, actul normativ a fost gasit neconstitutional de abia la sfarsitul lunii ianuarie 2008 si dupa ce institutia a scos la lumina situatia nu tocmai imaculata a unor nume sonore de pe scena politica.
Pe de alta parte, pe 20 mai 2008, CCR a decis ca sunt neconstitutionale mai multe prevederi din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere. Acelasi verdict a fost pus si in legatura cu articolul 121 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania pe motiv ca se incalca principiul accesului liber la justitie.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Legi neconstitutionale votate pe banda rulanta.