"Cred ca ministrul a votat in calitate de parlamentar, cu toate ca ar fi trebuit sa arate o anumita linie si conduita si colegilor din grupul parlamentar PNL. El ramane in continuare, totusi, sa dezlege acest nod incalcit pentru ca este responsabilitatea lui", a declarat Tariceanu, fiind intrebat daca ii va cere demisia ministrului Educatiei, dupa ce acesta a votat pentru majorarea salariilor din educatie.

Premierul a precizat ca nu contesta ideea majorarii salariilor in educatie, insa cresterea de 50%, votata marti de Parlament, nu este sustenabila economic. "Cred ca o solutie este de a ne aseza la masa, de a analiza serios, responsabil, atat Guvernul cat si sindicatele si de ce nu si partidele, sa lase la o parte acest desantat populism si sa ne gandim cu realism nu doar la ziua de astazi ci si la Romania de anul viitor si de maine", a spus el.

Seful Executivului a aratat ca, in ultimii ani, cadrele didactice au avut cele mai mari majorari salariale din sistemul bugetar, respectiv 93% in intervalul 2004 - 2008.

Ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, a votat marti in Parlament majorarea salariilor pentru profesori, insa a doua zi a declarat ca orice crestere de peste 9% inseamna un efort bugetar de un miliard de lei pana la sfarsitul anului, prin urmare nu vor fi bani pentru investitii din 2009.