n cadrul unei dezbateri despre solutiile propuse de PSD si PC pentru mediul de afaceri si IMM-uri, Mircea Geoana a criticat faptul ca firmele si in special IMM-urile sunt sufocate de birocratie si de inspectii si a spus ca formatiunea sa se doreste „un campion al sprijinirii IMM-urilor”.

"In opinia noastra, va trebui sa reducem in mod dramatic birocratia si de aceea proiectul nostru de lege privind Actul Unic de Control - un singur control de la stat pe an la o firma, control de fond pe care il anunti din timp, se pregateste omul, isi pregateste actele contabile isi face lectiile, se intalneste cu statul o data pe an", a detaliat presedintele social-democrat.

Geoana a spus ca legea actului unic de control e de inspiratie americana si are ca scop obtinerea unui mediu de "liniste si predictibilitate pentru intreprinderile mici si mijlocii", iar PSD isi propune sa o emita imediat dupa ce ajunge la putere. Mai mult, liderul PSD a sustinut chiar ca firmele ar putea sa ceara daune daca se simt hartuite de stat. "Si daca vine de zece ori, nejustificat, un control al statului si ii mai cere un ciubuc (...) in clipa respectiva, statul trebuie sa plateasca daune interese firmei care a fost agresata de birocratia de multe ori hulpava a statului roman", a adaugat el.

Alte masuri propuse de PSD vizeaza introducerea unui scut fiscal, adica a unui prag maxim de impozitare a companiilor, urgentarea intervalului de rambursare a TVA eventual chiar intr-o luna, iar CEC-ul sa se transforme intr-o banca de finantare a IMM-urilor.

PSD+PC propune si impozitarea progresiva. Astfel actuala cota unica, de 16%, va fi mentinuta ca impozit pe profit a companiilor, iar cetatenii vor fi impozitati pe mai multe nivele: 10% pentru cei cu salarii mai mici decat salariul mediu brut pe tara si 16% pentru salarii mai mari decat salariul mediu brut pe tara. Presedintele CN al PSD, Adrian Nastase, a spus ca mentinerea cotei de 16% pentru companii e bun castigat al acestora care trebuie mentinut pentru a nu bulversa sistemul, in timp ce impozitarea progresiva a cetatenilor se adreseaza in special celor care asteapta sa fie ajutati de stat. Si Geoana a pledat cauza impozitarii progresive, dar intr-o terminologie inedita, spunand ca aceasta va fi "un clavecin bine temperat", in timp ce cota unica "iti permite sa canti doar la o singura clapa".

Mircea Geoana a mai declarat ca PSD se gandeste si la infiintarea unui minister pentru Europa care va fi destinat atragerii fondurilor europene. Liderul PSD a mai propus infiintarea "unui tar al transparentei cheltuielilor fondurilor publice", mai exact instutuirea unui post guvernamental care sa controleze modul in care sunt cheltuite acestea.

Liderul PSD a mai spus ca se impune si reorganizarea MEC, adica sa se reinfiinteze ministerul de Finante si un minister al Economiei si/sau al Energiei.

Mircea Geoana a declarat totodata ca cei 1000 de kilometri de autostrada pe care PSD si PC isi propun sa ii faca vor constitui "axa principala de crestere economica si motorul de crestere economica in urmatorii ani". Atragerea fondurilor europene si investitiile in energie sunt, potrivit presedintelui social-democrat, celelalte motoare ale viitoarei cresteri economice.