Show-ul de la Sala Palatului a fost deschis de catre Francesco Napoli, simpaticul italian care ne-a obisnuit cu spiritul lui jovial si indraznet, acesta reusind sa-si ascunda destul de bine emotiile cauzate de publicul roman. A cantat impreuna cu publicul, a dansat, a coborat in public pentru a fi mai aproape de admiratorii sai si a invitat pe scena cativa copii cu care a dansat si a cantat. Artistul nu a uitat de celebra sa piesa, Marina, cu care a bucurat intreaga audienta. Acesta a invitat-o pe scena si pe Ianna Novac, cea cu care a inregistrat si cateva melodii.Cei doi au cantat impreuna piesa Come Ho Fatto, urmand ca mai apoi sa cante piesa Balla Balla alaturi de trupa de pop opera, Distinto.
Apoi a urmat momentul cel mai asteptat al serii, aparitia lui Jennifer Rush! Peste 3000 de oameni au ovationat-o pe cea care detine titlul pentru “Cea mai bine vanduta melodie a unei artiste solo, din istoria muzicii pop britanice”, distinctie primita din partea Cartii Recordurilor in anul 1985. Artista si-a incantat publicul, aparand pe scena si cantand o melodie mai veche, scrisa chiar de ea – I Come Undone.
Jennifer a purtat o superba rochie argintie, care ii punea in valoare corpul ce s-ar fi putut spune ca apartine unei tinere de 20 de ani.Americanca a afisat o silueta extrem de sexy, aratand incredibil pentru o persoana care tocmai a implinit 50 de ani. Dar nu acesta a fost singurul lucru care a uimit intreaga audienta, ci si faptul ca artista si-a pastrat incredibila voce cu care a castigat zeci de discuri de aur si double-platinum.
Jennifer a cantat atat piese vechi, care au consacrat-o, cat si piese de pe noul sau album, intitulat Now Is The fraHour, lansat anul acesta pe 5 martie! Au fost catalogate ca foarte reusite Windows si Down On My Knees. Artista a pastrat pentru finele spectacolului ce avea mai pretios, printre ultimele piese de pe playlist aflandu-se The Power Of Love si Ave Maria!
Publicul a fost uimit de prestatia artistei, aplaudand-o indelung. Americanca a salutat publicul in limba romana si a spus de cateva ori „multumesc”. A fost vesela si a facut glume toata seara, atat cu membrii bandului ei cat si cu publicul, acestea fiind poate motivele pentru care ea arata atat de bine: buna dispozitie si atitudinea pozitiva pe care le afiseaza in permanenta.
Artista a incheiat concertul live de la Bucuresti cu piesa Great Balls Of Fire, care a beneficiat de o primire calduroasa din partea publicului. „Arata superb si canta divin! Jennifer Rush face parte dintre primii 10 cantareti americani ai tuturor timpurilor”, a afirmat un spectator la sfarsitul concertului!
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului [VIDEO] Jennifer Rush la Bucuresti: Fizic incredibil, voce divina!.