Inregistrarea de aproximativ 60 de minute realizata de armata columbiana incepe cu o scena de bucurie, in care ostaticii il imbratiseaza pe seful armatei, dupa aterizarea elicopterului lor, la sfarsitul misiunii.

Documentul afirma ca un avion american a survolat zona operatiunii, pentru a sustine fortele columbiene.

Urmeaza imagini de la pregatirea misiunii si antrenamentele care au precedat-o, vopsirea elicopterelor, urmate de imagini din interiorul aparatului de zbor chiar in timpul operatiunii si lacrimile de bucurie ale lui Ingrid Betancourt.

O secventa de trei minute filmata de un membru al unui commando special al armatei columbiene fusese deja data publicitatii in 3 iulie. Aceste imagini surprind momentul in care ostaticii traverseaza, cu mainile legate, o campie pana la elicopterul care a scos din teatrul de operatiuni.

In 2 iulie, Ingrid Betancourt, trei americani angajati ai Pentagonului si 11 politisti si militari columbieni au fost eliberati de armata columbiana in urma unei ample operatiuni de salvare desfasurata intr-o zona controlata de Fortele Armate Revolutionare din Columbia (FARC).