Austria, Slovacia, Republica Ceha, Suedia si Lituania au oferit deja Romaniei generatoare electrice prin mecanismul de protectie civila al Comisiei Europene, dupa ce Romania a solicitat urgent generatoare pentru a alimenta cu energie electrica spitalele, adaposturile si alte servicii sociale importante, informeaza CE.

Centrul de Monitorizare si Informare (MIC), operat de Comisia Europeana din Bruxelles, este centrul operational al mecanismului de protectie civila din UE. Este disponibil 24 de ore din 24, sapte zile pe saptamana. Orice tara (din interiorul si din afara UE) afectata de calamitati naturale poate solicita asistenta prin MIC. Centrul coordoneaza solicitarile si ofertele de asistenta, pune la dispozitie informatii privind stadiul protectiei civile si sprijina coordonarea furnizarii asistentei europene, se arata in comunicatul Executivului european.

Potrivit datelor pe care le are Comisia Europeana, peste 10.000 de persoane au fost evacuate din casele lor si 26.000 de hectare de teren au fost inundate. 99 de case s-au prabusit si alte 13.000 au fost inundate. Viiturile au intrerupt transportul si au distrus 45 de diguri. Inundatiile au avut loc in 145 de localitati, cele mai grav afectate zone fiind judetele Maramures, Suceava, Bacau, Botosani, Iasi si Neamt. Cu toate ca precipitatiile masive s-au oprit, cotele apelor raman alarmant de ridicate.