Moscova se opune categoric desfasurarii a zece interceptoare de rachete in Polonia si a unui radar in Cehia in cadrul scutului, considerand planul drept o amenintare la adresa securitatii sale.
"In timp ce ei desfasoara scutul antiracheta in Polonia si Cehia, bombardierele noastre strategice vor ateriza in Cuba", a spus o sursa din fortele aeriene ruse. Bombardierele stratetgice Tu-160 (Blackjack) si Tu-95 (Bear) au capacitatea de a ajunge in Cuba.
Totusi, in timp ce sursa a admis ca aceasta posibilitate este deocamdata doar o chestiune ipotetica, ea a notat ca zvonurile nu au aparut din senin.
Leonid Ivasov, fostul sef al departamentului pentru cooperare internationala din Ministerul rus al Apararii si in prezent presedintele Academiei pe probleme geopolitice, a spus ca este posibil ca aceasta tara, Cuba, sa fie folosita ca punct de alimentare cu combustibil pentru avioanele ruse, mai degraba decat ca o baza permanenta.
In octombrie 1962, criza rachetelor cubaneze a adus Statele Unite si URSS intr-o situatie de criza din cauza rachetelor sovietice stationate in Cuba. Presedintele John F. Kennedy a decis sa lanseze o blocada impotriva Cubei, mai degraba decat sa o invadeze, asa cum doreau unii comandati americani. Criza s-a rezolvat dupa 12 zile, cand liderul sovietic Nikita Hrusciov a dat inapoi si a ordonat ridicarea rachetelor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rusia si-ar putea retrimite bombardierele in Cuba, in replica la scutul american.