Toti liderii care au participat duminica la summitul de lansare a Uniunii pentru Mediterana, ce regrupeaza 43 de tari, au fost invitati de presedintele Nicolas Sarkozy la tribuna de onoare. Prezenta printre lideri a lui Assad, care conduce unul dintre cele mai represive regimuri din lumea araba, a fost criticata de opozitia de stanga din Franta si de oganizatii pentru drepturile omului.
Fosti militari francezi si-au exprimat nemultumirea, vorbind despre "o atingere adusa amintirii" celor 58 de militari francezi ucisi in 1983 in atentatul din cladirea Drakkar din Beirut.
Silueta inalta a lui Assad, care purta ochelari negri, iesea in evidenta in tribuna de onoare, unde se mai aflau Angela Merkel, Silvio Berlusconi, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Si presedintele roman, Traian Basescu, a fost prezent, impreuna cu sotia sa, Maria. Presedintele algerian si cel tunisian au lipsit.
Premierul israelian Ehud Olmert a fost, de asemenea, in tribuna de onmoare, dar premierul israelian si Assad s-au evitat cu grija.
Invitatul de onoare a fost secretarul genera.l al ONU, Ban Ki-moon, care a salutat prezenta, in capul militarilor, a doua contingente ale Castilor Albastre. Asa cum cere traditia, presedintele francez a trecut mai intai pe Champs-Elysées intr-o masina din fata coloanei.
Momentul iesit din tipare a fost citirea, de catre actorul francez de origine algeriana Kad Merad, a unor fragmente din Preambulul Declaratiei Universale a Drepturilor omului, in fata sefilor de state, printre care Assad.
Responsabilii francezi au incercat sa minimalizeze impactul prezentei lui Assad la aceasta defilare, care prin prezenta la Paris si-a facut revenirea pe scena internationala.
Cu ocazia defilarii, responsabilul organizatiei Reporters sans Frontières, Robert Menard, a fost retinut pe Champs-Elysées. Inmpreuna cu el au fost retinuti alti zece militanti RSF, care strigau "Libertate in Siria!".
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Numerosi sefi de state au asistat la parada prijeluita de Ziua nationala a Frantei.