Fosta ostatica va ajunge la Paris in aceasta dupa-amiaza si va fi primita de presedintele Nicolas Sarkozy. Apoi se va intalni cu Papa saptamana viitoare, la Vatican.
La sosire, copiii sai - Melanie si Lorenzo - si-au strans mult timp mama in brate, acoperind-o cu sarutari. Betancourt, care a urcat in avionul imprena cu sotul ei, Juan Carlos Lecompte, a spus ca revedea a fost "o orgie de sarutari".
In avion, Melanie si-a descatusat emotia si a izbucnit in lacrimi, iar Lorenzo a murmurat: "De sase ani si jumatate astept acest moment si ii voi spune ca o iubesc". "De abia astept sa ajung in Franta", a spus Betancourt, eliberata din mainile FARC. "Vreau sa-l imbratisez pe Jacques Chirac si pe prietenul meu, fostul premierul Dominique de Villepin, care s-a luptat pentru ostatici. Vreau sa-l imbratisez pe Sarkozy si sa-i spun ca il admir si ca ii datorez faptul ca astazi ma aflu aici", a declarat Betancourt.
"Este o istorie incredibila, cu un final fericit si vreau sa vin in Franta pentru a le multumi tuturor francezilor si pentru a impartasi bucuria mea cu ei", a mai spus ea.
Betancourt a mers ieri la Bogota, sa se reculeaga la mormintul tatalui ei, fost ministru al educatiei, care a murit in 2002, la o luna dupa rapirea fiicei sale.
Betancourt a fost eliberata impreuna cu alti 14 ostatici intr-o operatiune planificata minutios, efectuata de armata columbiana.
Fosta ostatica i-a invitat pe liderul venezuelean si pe cel ecuadorian sa reia dialogul cu omologul lor columbian Alvaro Uribe. Hugo Chavez a spus ca l-a felicitat telefonic pe Uribe pentru eliberarea
ostaticilor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Fosta ostatica isi strange copiii in brate.