Desi initial acesta nu dorea sa-si dea demisia, presiunile Comisiei Europene asupra Bulgariei si vehicularea chiar a unor sanctiuni europene asupra acestei tari, precum si un vot de neincredere pe care guvernul bulgar l-a castigat abia la limita in Parlament au facut ca Petkov, unul dintre cei mai puternici oameni din tara, sa-si dea demisia.

Bulgaria este de multa vreme criticata pentru faptul ca nu reuseste sa eradicheze mafia din tara, ba mai mult, si pentru ca aceasta are puternice conexiuni politice. In plus, asasinatele comise de organizatiile de tip mafiot sunt o constanta a vietii publice din Bulgaria, iar in ultimul timp cateva asasinate de acest fel au determinat reactii foarte puternice.

Astfel, directorul unei companii energetice, precum si autorul unor carti despre crima oragizata au fost ucisi acum cateva zile in Bulgaria, probabil din cauza ca incurcau planurile mafiei. Foarte probabil, prin acceptarea acestei demisii, premierul Stanisev incearca sa-si salveze imaginea grav afectata in ultimele zile.