Acesta declarase ca armata sud-coreeana va lansa atacuri asupra obiectivelor nucleare nord-coreene, in cazul in care regimul comunist va oferi indicii privind intentia de a ataca Sudul cu arme nucleare. Afirmatiile au fost interpretate de Coreea de Nord drept o aluzie la un atac militar preventiv. In mesajul de raspuns, regimul de la Phenian ameninta Coreea de Sud cu “masuri militare”, care “vor preface sudul in cenusa”.
Coreea de Nord a lansat un atac verbal virulent si la adresa presedintelui sud-coreean Lee Myung-Bak, apreciind ca “regimul conservator sud-coreean indreapta relatiile nord-sud catre confruntare si catastrofa”. La apelul presedintelui sud-coreean pentru dialog imediat, Phenianul raspunde ferm: “Militarii nostri nu poarta discutii fara continut”.
Lee Myung Bak, castigatorul alegerilor prezidentiale din decembrie 2007, este promotorul unei linii mai dure fata de Phenian decat predecesorul Roh Moo-hyun, care a dat frau liber investitiilor de miliarde de dolari in Nord, sub semnul unei politici de deschidere. “Ceea ce dorim noi este un dialog mai direct intre cele doua Corei”, a explicat presedintele de la Seul, in primele sale comentarii de la izbucnirea crizei diplomatice. Aceasta a fost declansata de Nord saptamana trecuta, la 27 martie, prin expulzarea specialistilor sud-coereni de la un complex industrial dezvoltat in comun.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Dialogul intercoreean a fost rupt de Phenian.