Papa Benedict al XVI-lea va gazdui, in aceasta toamna, un forum al liderilor musulmani si catolici. Intrunirea va dura trei zile - intre 4 si 6 noiembrie - si va reuni peste 20 de figuri proeminente ale celor doua religii. Suveranul Pontif ii va intimpina personal pe toti participantii la eveniment, iar in ultima zi a conferintei se va intilni cu ei, fata in fata.

Vaticanul a luat aceasta decizie in incercarea de a spori cooperarea si dialogul intre crestini si lumea islamica. In ultimele zile, cinci lideri musulmani s-au aflat in cetatea catolicismului, unde au purtat discutii pregatitoare pentru forum. Printre ei s-a numarat si profesorul Aref Ali Nayed, director la Royal Islamic Strategic Studies Center. „Atmosfera a fost chiar pozitiva, ne-a inspirat.

Ne-am bucurat sa stam de vorba cu omologii nostri din cadrul Bisericii Catolice. Am cazut de acord sa formam acest Forum Catolic-Musulman, care se va intruni o data la doi ani. Summiturile vor fi gazduite alternativ, o data de Roma, o data de o tara islamica“, a afirmat el.