Mii de copii metisi nelegitimi, rezultati in urma unor legaturi cu soldati americani, au fost abandonati de mamele lor britanice si trimisi peste Atlantic, potrivit unor documente recent declasificate. Subiectul privitor la soarta acestor vlastare a divizat tara la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si a reflectat prejudecatile rasiale din acele timpuri. Problema a fost considerata serioasa, deoarece ar fi putut aduce prejudicii relatiilor anglo-americane.

Totul a inceput in 1944, cand un numar tot mai mare de militari americani au fost cantonati in jurul Marii Britanii. Multe dintre femeile care au avut copii cu acestia erau sotiile unor soldati britanici ce luptau in strainatate. Potrivit docu­mentelor declasificate, daca bebelusii erau albi, reconcilierea dintre sot si sotie era adesea posibila si pastrau copilul.