Se crede ca utilizarea frauduloasa a datelor respective ar putea avea consecinte economice extrem de grave.

Ministrul finantelor, Alistair Darling, a admis in fata Parlamentului ca discurile care contineau detaliile confidentiale privind aproape jumatate din populatie au fost pierdute cand au fost transferate de la un departament la altul.

Pe discurile respective pot fi gasite adrese si date de nastere, numerele de inregistrare in sistemul de asigurari sociale si, in unele cazuri, detaliile bancare ale celor care au solicitat ajutorul pentru copii.

Guvernul sustine ca datele nu sunt suficiente pentru a permite infractorilor sa acceseze conturile, dar cere populatiei sa fie vigilenta.

Dezvaluirea este o noua lovitura de imagine data cabinetului Gordon Brown, la scurt timp dupa ce ministrul finantelor a admis ca nu stie cum va recupera statul cei peste 20 de miliarde de lire oferiti ca imprumut unei banci falimentare, Northern Rock.