In fata mai multor mii de sustinatori entuziasti, Hashim Thaci, liderul Partidului Democrat din Kosovo, a proclamat victoria formatiunii sale. Potrivit organizatiei neguvernamentale "Democratia in actiune", care a supravegheat alegerile, Partidul Democrat a obtinut 35 la suta din voturi, depasind detasat
Liga Democratica din Kosovo (fondata de charismaticul presedinte Ibrahim Rugova, decedat in 2006), pentru care au votat doar 23 la suta dintre alegatori.

"Timpurile s-au schimbat in aceasta seara pentru Kosovo. O noua era incepe. Cetatenii din Kosovo au transmis lumii mesajul ca aceasta este o tara democratica, pregatita sa se alature familiei europene", a spus Thaci, care si-a asigurat functia de premier.

Castigarea alegerilor de catre fostul lider al gherilelor separatiste albaneze din Kosovo, UCK, este un semnal transmis inaintea unei runde cruciale de negocieri privind viitorul statut al provinciei, prevazute sa se incheie la 10 decembrie. Maine, liderii sarbi si albanezi se vor afla inca o data fata in fata, la Bruxelles.