Cel mai afectat oaras este localitatea Tocopilla, din nordul statului Chile. Cutremurul s-a soldat cu doi morti, 4.000 de sinistrati si peste 1.000 de case distruse la Tocopilla, a informat ieri seara, primarul orasului, Luis Moncayo.

Circa 100 de persoane au fost ranite usor si au primit ingrijiri medicale, au informat de asemenea, surse medicale din Tocopilla.

Serviciul de seismologie al Universitatii din Chile a informat ca seismul a avut magnitutidea de 7,7 grade pe scara Richter, iar epicentrul s-a situat la 35 kilometri est de Tocopilla. Cutremurul s-a produs la ora locala 15.43 GMT (17.43 ora Romaniei), informeaza NewsIn.

In Maria Elena, o localitate cu 7.000 de locuitori din apropiere de Tocopilla, 70% dintre locuinte au fost afectate si 150 de familii s-au adapostit in scoli. "Este un miracol ca nu au fost victime", a declarat primarul Jorge Gordoy.

Pe de alta parte, pagube materiale s-au inregistrat la Antofagasta, la 1.200 kilometri nord de Santiago, dar si in orasele vecine Calama si Arica. La Antofagasta, unde cutremurul a durat cateva zeci de secunde, copertina unui hotel s-a prabusit in totalitate, avariind masinile parcate, potrivit informatiilor difuzate de postul de televiziune chilian.

Aeroportul din Antofagasta a inregistrat pabuge minore, iar personalul, echipajele si pasagerii au fost evacuati. La Calama si Arica (orasel de la frontiera cu Peru), seismul a provocat intreruperea furnizarii de electricitate si panica in randul populatiei.