Un instrument online dezvoltat de cercetatorii americani pentru identificarea organizatiilor care editeaza pagini pentru enciclopedia Wikipedia a scos la iveala faptul ca serviciile secrete americane (CIA) si Vaticanul sunt implicate in modificarea unor informatii de pe acest site, informeaza BBC. Wikipedia este o enciclopedie online gratuita, iar paginile sale pot fi create si editate de orice utilizator de Internet din lume. Instrumentul Wikipedia Scanner, dezvoltat de o echipa de cercetatori americani, poate detecta adresele de Internet pentru o lista de aproximativ 5,3 milioane de editari. In general, editarile detectate de WikiScanner sunt cele legate de corectarea unor greseli de scriere dar si cele legate de inadvertentele care pot aparea in informatiile din fiecare profil.

Totusi, instrumentul a reusit sa detecteze si modificari realizate pentru eliminarea unor materiale potential daunatoare sau pentru discreditarea unor profiluri. Pe profilul presedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad, instrumentul a indicat ca un angajat al CIA a adaugat o exclamatie, "Wahhhhhh!", inainte de sectiunea in care erau prezentate planurile liderului pe perioada mandatului sau. WikiScanner a detectat si modificari mai inofensive pe paginile unor personalitati precum fostul sef al CIA, Porter Goss, sau prezentatoarea de televiziune Oprah Winfrey. Un purtator de cuvant din partea CIA a declarat pentru BBC: "Nu pot confirma faptul ca aceasta editare citata de dumneavoastra provine de la unul dintre calculatoarele agentiei". "As dori, totusi, sa subliniez un lucru mult mai important, de care nimeni nu ar trebui sa se indoiasca si pe care nimeni nu ar trebui sa il uite: CIA are misiunea vitala de a proteja Statele Unite, iar agentia se concentreaza asupra acestui obiectiv", a adaugat purtatorul de cuvant.