Iritat de faptul ca Rusia si-a infipt drapelul national pe fundul Oceanului Arctic, premierul canadian, Stephen Harper, efectueaza incepand de miercuri o vizita de trei zile in regiune, cu scopul de a apara interesele tarii sale.

„Guvernul nostru are o agenda foarte agresiva privind zona arctica”, a anuntat purtatorul de cuvant al lui Harper, Dimitri Soudas. Potrivit acestuia, Canada are trei mari prioritati la Polul Nord: dezvoltarea economica, protectia mediului si suveranitatea nationala.

„Rusii au trimis un submarin sa lase un mic steag pe fundul oceanului. Noi il trimitem pe prim-ministrul nostru pentru a reafirma suveranitatea Canadei”, a declarat un oficial guvernamental.