De aceea, alegerile parlamentare recente depasesc cadrul national de politica interna, ale acestei tari. Victoria premierului Erdogan, ca si iminenta alegere ca presedinte a ministerului de externe, Gul, sunt privite cu satisfactie si relaxare la Washington, Moscova si in marile capitale europene. Turcia ramane ce-a fost, adica o mare tara musulmana, care, din vremea lui Ataturk, parcurge un proces fascinant de modernizare. Sfidarea fundamentalismului radical islamic risca sa puna in pericol aceasta evolutie. Pentru unii, intentia Turciei de a se integra in UE ar deveni o speranta desarta. Dar iata ca evolutiile recente infirma previziunile pesimiste ale celor ce vad Turcia viitorului reintoarsa in tiparele trecutului. Islamo-democratii si militarii laici, forte politice determinante in tara, par sa se fi inteles pe o formula fericita de coabitare intre valorile islamice traditionale si aspiratiile catre agregare europeana. Este, probabil, singura solutie posibila pentru consolidarea statului modern turc. Un stat care, in aceasta arhitectonica, poate indeplini un rol de echilibrare a jocurilor de interese politice, economice si militare divergente din zona, dar, in acelasi timp, si de protejare a arealului european (incepand cup - atentie! - spatiul pontic si zona Balcanilor), dar si al Rusiei si in general a spatiului ex-sovietic de haosul si dezastrele din zbuciumata zona a Orientului Mijlociu.