Copiii care sufera de autism sint adesea descrisi ca niste fiinte mecanice pentru ca nu isi exteriorizeaza sentimentele. Ei au comportamente obsesive, repetitive si probleme de comunicare si de socializare. Un robot umanizat si conceput pentru a ii invata pe copiii cu aceasta dizabilitate conduita sociala este testat acum in scolile britanice, intr-un proiect european care va lua sfirsit in octombrie 2009, arata publicatia „Wired“.

Masinaria de 4,3 milioane de dolari, botezata Kaspar, ai carei ochi gazduiesc camere de filmat, zimbeste, simuleaza uimirea si tristetea, gesticuleaza si, spera cercetatorii, va incuraja interactiunea sociala la copiii autisti. Acestia din urma nu recunosc chipurile si se feresc sa interpreteze expresiile faciale si limbajul corporal ale persoanelor cu care intra in contact, intrucit sint informatii prea multe si prea confuze pentru intelegerea lor, spune dr. Ben Robins, de la Universitatea din Hertfordshire, conducatorul proiectului. In consecinta, robotul a fost configurat in asa fel incit sa mimeze un set de expresii cit mai usor de perceput.